Această poveste m-a fermecat iremediabil încă de la cuvintele pe care autoarea ni le-a dedicat: „Pentru toate fetele care s-au regăsit în cărți.” Am știut pe loc faptul că minunăția aceasta va deveni una dintre favoritele mele din genul fantasy, și chiar așa s-a și întâmplat!
Am trăit fiecare emoție a protagonistei, am simțit că suntem practic una și aceeași persoană, sentiment pe care nu l-am mai avut de ceva timp. Am iubit să descopăr aventurile prin care au trecut cei trei încăpățânați (Elisabeth Scrivener – neînfricata ucenică în vârstă de 16 ani din Marea Bibliotecă din Summershall, imună la magie datorită expunerii îndelungate la aceasta prin simplul fapt că a locuit dintotdeauna în bibliotecă; Nathaniel Thorn – fermecătorul și temutul vrăjitor în vârstă de 18 ani, al cărui strămoș stăpânea arta necromanției; Silariathas (pe scurt Silas) – demonul nobil cu care Nathaniel a încheiat o legătură de viață și de moarte pentru a avea puteri magice); am fost uluită de istoria grimoarelor (cărțile care aparțin numeroaselor categorii, de la cele mai inofensive până la cele mai periculoase, sinonime cu Maleficții); am fost cu sufletul la gură când totul părea ca se va sfârși în cel mai cumplit mod; am plâns când au avut loc sacrificii inevitabile pentru a putea menține protecția tuturor; am râs pe săturate de sarcasmul, vicleniile și consecințele care reieșeau din discuțiile dintre Elisabeth și Nathaniel; și nu în ultimul rând, am răsuflat ușurată când totul a revenit la normal, chiar dacă prețul a fost uriaș.
Cel mai mult la acest univers mi-au plăcut două aspecte: îmbinarea descrierilor magice cu dialogul alert și accentul pus pe evoluția personajelor feminine. Toate detaliile despre ființele și obiectele magice, precum și replicile aprinse, amuzante și sincere dintre membrii trioului, dintre Elisabeth și prietena ei cea mai bună ori dintre Elisabeth și Directoarea Marii Biblioteci din Summershall sunt perfect armonizate și te farmecă pe dată. Cât despre cele trei personaje feminine, am numai cuvinte de laudă. Prietena cea mai bună a lui Elisabeth este Katrien, o adolescentă prietenoasă, curajoasă nevoie mare, care face orice pentru ca ceea ce iubește să nu se sfârșească, mereu pusă pe șotii și întotdeauna lângă tine să te încurajeze și ajute. Directoarea Marii Biblioteci din Summershall, Irena, este cea care a luptat până la moartea pentru protejarea bibliotecii, cea care a primit-o și crescut-o în bibliotecă pe Elisabeth, cea care a făcut-o să fie încrezătoare și puternică („Aparțineai bibliotecii la fel de mult ca oricare dintre cărți.”), dovadă fiind faptul că i-a lăsat ei puternica sabie Ucide-demoni. Iar Elisabeth este, fără urmă de îndoială: întruchiparea iubirii pentru cărți; depășirii timidității; găsirii treptate a încrederii în sine și în oameni, curajului și puterii interioare; și redescoperirii pasiunilor și emoțiilor care contează cu adevărat.
Câteva citate reprezentative:
„- Cunoașterea are întotdeauna un potențial de primejdie. E o armă mai puternică decât orice sabie și decât orice vrajă.” (pg. 227)
„A ridicat un trandafir de pe podea. Petalele îi erau umede, iar spinii i-au înțepat degetele. Un simbol al vieții și al frumuseții, atât de puțin probabil să fie văzut în conacul gol și mohorât al lui Nathaniel, cu toate că, de fapt, ea nu se mai gândise de ceva vreme la casa lui în felul acesta. Acum a înțeles că trandafirii fuseseră pentru ea. Un semn de speranță, care se străduia să se ridice din cenușă.” (pg. 282)
„Acesta era destinul lui Elisabeth. Nu să devină gardian în speranța de a-și dovedi valoarea unor oameni care niciodată nu ar înțelege. Nu să mânuiască lanțuri, ci să le rupă. Era voința bibliotecii în carne și oase.” (pg. 450)
