Ar putea un android să cânte la operă? Ar putea un android fi un poliţist bun sau un om rău? Sau o amantă pe care să o visezi... ai putea să îi duci flori?
Rick Dekkard nu îşi permite să îşi cumpere nimic mai mult decât o oaie electrică, pe care o îngrijeşte şi o mângâie ca şi cum ar fi vie, parţial pentru a nu-şi atrage oprobriul vecinilor, parţial pentru că îşi doreşte foarte mult un animal. Dar nu o iubeşte.
Deşi conştient de rolul pe care îl joacă în apărarea umanităţii de nenatural, singura lui armă e un test de empatie bazat pe simboluri ieşite din uz, sau introduse aiurea pentru a corespunde unor norme oficiale de conduită, neclare şi relative. Testul e cu atât mai abdurd şi mai dureros pentru Rick cu cu cât majoritatea întrebărilor au ca subiect nivelul de ataşament faţă de animale. De aici deciziile lui, permanent imprevizibile, ghidate de instincte şi raţionamente neprecizate, în cel mai autentic stil noir.
Hiperrealitate californiană, cu Omul în rolul principal, bâjbâind în căutarea unui sens, printr-o junglă de definiţii şi simboluri ale căror înţelesuri îi scapă definitiv. Nu ştii, nici la sfărşitul cărţii, dacă pe Rick conştiinţa e cea care îl ajută să adoarmă sau orga de senzaţii personalizată, marca Penfield.