Vegetal

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 25 Iunie, 2014
2541
Vegetal este un roman fantastic, mai precis un un roman situat undeva la granița SF-ului, cu mici tente horror – o poveste simplă, ușor de urmărit și cu personaje simpatice.

Mărturisesc că e primul roman citit de mine din cele scrise de cei doi autori. 

Milu e un copil harnic, curajoș și puțin îndrăgostit de fata unui vecin bețiv – Ina. Amândoi locuiesc la sat, într-un loc fără nume din sudul României. O Românie post-apocaliptică, în care civilizație e doar o amintire în memoria câtorva. Un fenomen ciudat a transformat vegetația într-o entitate vie, ucigătoare. Porumbul, fasolea, grâul, orice legumă imaginabilă crește înspăimântător de repede și de puternică, distrugând case, mășinării, ucigând animale, păsări și orice ființă umană pe care o prinde în vrejurile sale. Milu trebuie să lupte zilnic împotriva invaziilor verzi pentru a-și apăra casa și bunica, singura rudă rămasă în viață. O schimbare bruscă în apetitul plantelor va ruina satul cunoscut de Milu și singura lui șansă e de a căuta celebrii cercetători de lângă Dunăre care, se zvonește, ar putea înfrânge rădăcinile înfricoșătoare.

Cred că Vegetal e un pas important înspre cum ar trebui să arate o literatură românească sf sau fantasy. O literatură plasată în spaţii apropiate şi care să conţină surse de inspiraţie din literatura şi mitologia românească. Lui Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă le iese acest lucru şi romanul lor merită toate felicitările. Mai sunt ici-colo mici probleme de construcţie şi inadvertenţe în limbajul lui Milu, însă romanul se citeşte în continuare cu plăcere şi cu interes până la final.

Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram