Universul Mama nu este un volum de poezie, este un râu de lacrimi întrupate în cuvinte. Este rugăciunea de iertare a poetului adresată mamei sale și lui Dumnezeu. Este strigătul de disperare al unui copil matur sau al unui matur ce își retrăiește copilăria, inclusiv emoțional, odată cu moartea mamei. Este, poate, un testament întârziat, poetul reușind acum să îi lase în scris mamei sale toate cuvintele frumoase, toate cuvintele de recunoștință pe care nu a îndrăznit să i le spună în timpul vieții ei.

Universul Mama se definește din punct de vedere stilistic prin renunțarea deliberată la metaforă, tocmai pentru ca mesajul ce pornește strict din inimă să ajungă la inima cititorului și să se cuibărească acolo, șoptindu-i: iubește-ți părinții și respectă-i și arătă-le asta cât timp sunt în viață. De asemenea, tonul elegiac în care sunt scrise aceste nestemate ale sufletului, face ca poezia să alunece în conștiință de-odată cu lacrimile ce curg pe obrazul inimii. De altfel, din punct de vedere estetic, versul este alb sau liber. Dar așa și trebuie să fie. Pentru că tot alb și tot liber trebuie să fie și sufletul cititorului pentru a înțelege mesajul poetului.

O lectură unică, sfâșietoare, dar totodată roditoare, o lectură ce poate face ca pentru unii să nu fie prea târziu să-i spună mamei: „Sărut-mâna”, „Te iubesc”, „Mulțumesc pentru viață”.