Forţe oculte şi conspiraţii interplanetare se insinuează în viaţa lui Dmitri Maleanov. Tânărul astrofizician moscovit începe cartea în maieu, pe cale să fie strivit de căldura în faţa căreia nu există jaluzele. Şi asta chiar în faţa unei descoperiri astronomice epocale pe care îşi doreşte să o denumească modest: cavităţile Maleanov. Şi acum apar intrigile celei de-a noua porţi care încearcă să te mituiască cu timbre de colecţie. Mesteci scrumbie afumată, socializezi nevinovat şi universal cu o colegă a soţiei extrem de armonios bronzată. Bineînţeles. În viaţa omului sunt atatea bucurii, lucrurile mărunte contează dar...Bineînţeles, cavităţile. Şi aici ochii lui Dmitri se aprind iar şi socializarea se transformă în prelegere şi gândurile eroului nostru zboară în spaţiu, din calcul în calcul le găseşte dimensiunile, le măsoară poziţia şi frecvenţa. Grafice uluitoare desenează curbe printre sori iar la capătul curbei aşteaptă algoritmul cavităţilor.

Când se ajunge aici, universul homeostatic se cutremură în faţa lui Dmitri care nu poate fi cumpărat pentru că e prea naiv. Încearcă să-l intimideze. Întâi ii sinucide vecinul la care obişnuia să-şi lase cheia. Apoi află poveştile lui Zohar cel blestemat, cu sute de femei îndrăgostite nebuneşte de el, şi a lui Gluhov Vladen Simionovici, orientalistul, despre care Velikovsky ştie mai multe. Bine că Velikovsky e destul de degajat în legătură cu ce se întamplă, şi cafeaua lui e excelentă şi ţinuta ireproşabilă si râsul lui aminteşte de un marţian satisfăcut. De fapt ce naiba s-a întamplat la sfârşit la Velikovsky, ce a fost acolo? Şi copacul care a înflorit din senin în mijlocul curţii?

Dmitri e sfâşiat de alegeri până la sfârşitul cărţii. Comfortul sau sinceritatea? Dragostea sau cariera(cu modestie numită viitorul omenirii)? Curajul, dar curajul în faţa a ce? Contează în faţa a ce trebuie să ai curaj? Există o limită a lui, este curajul o calitate? E vorba oare de ceva mai mult în cartea asta decât despre cinci oameni de ştiinţă care consumă alcool, în diferite apartamente pe scara aceluiaşi bloc?

O meditaţie asupra imposibilului cu votcă şi icre, îmbibată cu sentimentul acela de "cineva care te priveşte peste umăr". Oare nu eşti chiar tu?