Unul dintre cele mai bune volume de proză scurtă citite în ultima vreme. Și, dacă nu vă place foarte mult proza scurtă, tot merită să-l citiți. Trei sau patru dintre texte par desprinse dintr-un posibil roman. Aceleași personaje, aceeași poveste, secvențe diferite. Toate despre suferință, plictis, melancolie, iubire ratată.

Un punct comun al prozelor din acest volum ține de experiența marginală a unor imigranți sosiți în Statele Unite, care nu știu bine limba țării gazdă, metehnele și cutumele noilor orașe. Oameni care și-au părăsit viața în care se simțeau comozi pentru experiențe noi, deseori ratate. Experiențe ce țin de muncă, de iubire, alcool, sex mult și o apatie care apare deseori și anunță mici apocalipse personale.

Junot Díaz scrie incredibil de bine, amestecând tot timpul engleza – limba țării gazdă cu expresii din spaniolă. Rezultatul e un mix de limbaj care exprimă colorat și expresiv nebunia, disperarea și forța de a merge mai departe a personajelor sale. Fanii literaturii, cinematografiei sau benzilor desenate SF vor da peste o mulțime de referințe către tot ce ține de cultura acestui gen. Cititorii de povești de dragoste cu final trist se vor simți ca la ei acasă în această literatură care, în ciuda tuturor scenelor deprimante pe care le construiește, lasă la final senzația că se poate merge mai departe. Că nimic nu e pierdut definitiv.

Uite-așa o pierzi este, din punctul meu de vedere, volumul de proză scurtă al finalului de an. Nici nu știți ce ratați dacă nu-l citiți!