Ca şi gen literar, SF-ul a fost şi va rămâne undeva la periferia vânzărilor de carte. Marginal şi subnutrit, numele e asociat de majoritatea cititorilor cu bătălii spaţiale care se întind pe zeci de pagini, personaje fade care se deosebesc între ele doar prin culoare sau textură şi eroi greţos de romantici care salvează totul cu lasere în mână.
SF devine astfel o umbrelă sub care nu vrea să stea nimeni, genul de cărţi în care iţi imaginezi că ştii ce se întâmplă şi nu vrei detalii, SF o e limită mai mult calitativă decat altceva. Aşa se întamplă să ajungi să citeşti o carte despre călătorii în timp, telepatie, câini modificaţi rudimentar într-un apartament sau să primeşti lecţii despre sexualitate din gura unei clone şi, după ce închizi cartea, să cauţi fericit pe cineva căruia să i-o împrumuţi explicându-i că: "nici macar nu e sf de-adevăratelea; e chiar ca lumea, e mai mult o întrebare; se foloseşte de contextul fantastic dar e despre natura umană şi despre război" etc.
Cu cât o carte e mai bună cu atât sunt mai multe curente şi genuri care se grăbesc să şi-o revendice. Iar cărţile din listă, deşi sunt construite pe elemente specifice literaturii speculative, sunt considerate de mulţi ca fiind prea bune pentru a fi SF şi sunt răpite, reclasificate, retipărite, reîmbrăcate şi, cel mai important, recitite.