Cu siguranță toți copiii sunt simpatici atunci când învață să vorbească. Dar dacă unii dintre ei intră relativ repede în zodia normalității, dovedind că au deprins rapid tainele vocabularului uzual, alții se încăpățânează să refuze normalitatea, tocmai din dragoste pentru limba maternă. Pentru că, o minte brici intuiește încă din primii ani de viață că limba, ca orice ființă de gen feminin și mai ales dădătoare de viață, simte nevoia de a fi alintată, ba chiar din când în când distrată. 

Un astfel de copil genial se dovedește a fi Tudor Șerban, fiul scriitorului Robert Șerban. Nu este încă sigur dacă este genetică sau naturală pofta lui de a se juca de-a moara de cuvinte, dar este în schimb o certitudine. Și o bucurie să îl descoperi chiar și la 7 ani cum inventează cuvinte noi sau cum jonglează cu cele deja inventate. Este clar că nu avem de a face cu un puști ce nu stăpânește sensurile cuvintelor. Ci cu un spiriduș care vede lumea diferit și ca atare spune lucrurilor... pe nume. În funcție de cum vede el lucrurile, se înțelege.

Iar cartea aceasta de... tudorisme, pe lângă faptul că provoacă o avalanșă de hohote de râs, este și un veritabil exercițiu de perspicacitate lingvistică, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.