Cartea lui Thomas Kuhn a devenit un adevărat studiu de referință asupra evoluției științei iar conceptul său de paradigmă s-a transformat într-unul dintre cele mai discutate concepte ale secolului al XX-lea. Dezvoltarea științei nu este un proces linear, așa cum se credea până în anii `60, ci un proces ce are parte de perioade de criză și de perioade de înflorire accelerată. Toate acestea se datorează apariției unor noi paradigme ce iau locul celor vechi în momentul în care acestea nu mai reușesc să explice fenomene noi, necunoscute până atunci. Paradigma, în viziunea lui Kuhn, reprezintă un set de reguli, norme și metode de cercetare ce sunt folosite de către comunitatea științifică. Acest set de reguli și norme este înlocuit periodic de către un nou set de reguli și norme care, adesea, le contrazic pe cele vechi. Astfel se naște o adevărată revoluție științifică ce aduce un plus de cunoaștere reușind să scoată știința din impasul în care se afla, oferindu-i noi instrumente de studiu. Teoria lui Kuhn nu se aplică însă numai științelor exacte, cât și celor sociale. Știința, în cele din urmă, nu este decât un proces aflat în continuă dezvoltare care trebuie să își privească propriile rădăcini cu un ochi critic și care trebuie oricând să fie pregătită de o nouă revoluție care să schimbe felul în care vedem lumea.
