De ce ar mai fi necesară o nouă carte despre comunismul românesc după ce s-au scris tomuri întregi și încă plutește asupra societății actuale ideea că adevărul tot nu s-a spus? Ce ar mai putea aduce nou?
În această nouă lucrare, istoricul Lucian Boia nu își propune să reitereze evenimentele istorice desfășurate în perioada comunismului. Ci sapă ceva mai adânc și caută să scoată la iveală substraturi ale istoriei comunismului: el încearcă să răspundă la întrebări care în mod sigur zac în sufletele tuturor celor ce au trăit acele vremuri: cum a fost posibilă instaurarea atât de rapidă a comunismului în România? Cum s-a întâmplat ca un sistem politic gândit pentru societăți predominant urbane și industriale să se dezvolte într-o țară predominant rurală și agrară? Cum se face că deși marea majoritate a populației ura comunismul, totuși el a dăinuit mult și bine? S-ar fi putut evita acest dezastru?
Lucian Boia dovedește încă o dată că este un istoric modern, dispus la interdisciplinaritate și caută răspunsuri la aceste întrebări apelând inclusiv la sondarea subconștientului colectiv a românilor din perioada de început a comunismului: ce au gândit comuniștii, partidele istorice, regele, țăranii, orășenii? Așadar, o lucrare scrisă cu maxim de luciditate care, chiar dacă nu va descoperi tot adevărul, cel puțin va mai aduce o oază de lumină în această negură generală.