Dacă am fi fost obligați de soartă să sugerăm un titlu volumului de versuri al domnului Baghiu, primul lucru care ne-ar fi venit în minte ar fi fost Minitratat de autodisciplină pentru că un asemenea concept cutreieră volumul, lunecând fie adânc în șaua textului, fie stându-i semeț împotrivă. Autodisciplina limbajului, autodisciplina stărilor experimentate de cititor se însăilează una în alta după modelul în care se însăilează laolaltă zăpada proaspăt căzută, acoperișul unei case și creasta muntelui (să exemplificăm stângaci  și fără să ne ținem strâns de balustradă). Dacă cineva ne-ar întreba dacă putem valoriza un volum după un singur punct tare, am putea răspunde că întrebarea e la fel de legitimă ca aceea dacă merită să iubești pe cineva pentru o singură calitate. Adevărul este că merită s-o faci pentru infinit mai puțin, atât în cazul cuiva în carne și oase (cazul iubirii), cât și în cazul cuiva căruia îi lipsesc cu desăvârșire atât carnea, cât și oasele (volumul domnului Baghiu).