Ferentari – acel cartier de care auzi la televizor pomenit în cine știe ce știre despre o crimă deosebit de violentă, arestarea unui interlop renumit, violuri sau conflicte armate între găști.

Ferentariul cel ușor de ignorat, ușor de blamat, ușor de uitat este scena pe care Adrian Șchiop își scrie licența, își găsește dragostea și învață să se maturizeze.

O lume ce pare ruptă din Tolkien, în care demența și absurdul par a funcționa după imaginația lui Kafka, cu oameni ale căror aventuri par ireale și te simți ca Alice în Țara Minunilor când te lovești de ei, totul adunat într-un roman excelent construit, un roman care respiră, transpiră, expiră frumusețea, haosul, tristețea, speranța unei realități care sperie prin misterul ei.

Da, Șchiop e controversat și stă în Ferentari ca să-și scrie licența pe manele – dacă astfel de can-can-uri te-au făcut să vrei să citești Soldații, atunci mai bine îți iei gândul. Ai în față un roman pe care mulți scriitori de pretutindeni doar visează să-l scrie.