Solaris e ca atunci când faci câţiva paşi pe o potecă şi întâlneşti un muşuroi de furnici. Te opreşti şi te aşezi lângă el să îl vezi mai bine. La început eşti fascinat de ordinea lor oarbă, de drumurile lor invizibile pe care merg mânate de o voce asurzitoare pe care tu nu o să o auzi niciodată. Îţi imaginezi o lume alcătuită numai din mirosuri şi din simţul obligaţiei. Adică vrei să îţi imaginezi dar nu ai cum, e absurd. Sau chiar dacă ar fi posibil la nivel de calcul, tot o tâmpenie ar fi, nici să visezi aşa ceva nu ai putea, nici măcar atât.
Şi atunci, s-ar putea să te întrebi aşezat lângă muşuroi, la ce îţi foloseşte să studiezi furnicile. Nu ai putea să le ignori şi să gândeşti alte gânduri? Dar te intrigă, te enervează natura lor atât de straină şi de miraculoasă. Sunt animale, lucruri cu care împarţi aceeaşi realitate. Le vezi, te miros şi totuşi trăiţi în universuri diferite şi asta te poate scoate din sărite. Trebuie să le faci umane, să le explici, să le dai funcţii şi nume. Să nu mai fie furnici. Să fie Andrei şi Cristina, să fie război, sau pace, sau ceva, orice care să le lege de realitatea ta imediată. Şi până la urmă ce e realitatea? Un amestec de stimuli şi interpretări? Poate furnicile nu sunt decat proiecţii ale unor substanţe chimice din capul tău, fierberi ale unor sentimente ascunse în tine, pe care nu le cunoşti, dar le experimentezi sub formă de furnici.
Şi chiar dacă acum înţelegi că ai stat prea mult în soare, vezi că şi muşuroiul s-a uscat şi totul a căpătat culoarea specifică insolaţiei, deja e prea târziu. Nu mai contează că halucinai atunci pentru că furnicile continuă să îţi intre în casă prin dulapuri, pe lângă marginea patului, în baie, peste tot şi nu le mai poţi da afară şi continuă sa te invadeze paşnice şi implacabile ca nisipul din Macondo.
Solaris nu e despre viaţa furnicilor, e o poveste despre imposibiltatea de a înţelege o formă de viaţă străină, atâta timp cât chiar omul ne e cea mai străină dintre specii. O poveste care se regândeşte constant, o dilemă care se vrea contemplată şi nu interpretată.
