Şoareci şi oameni este una dintre cele mai frumoase cărţi despre prietenie pe care le-am citit vreodată. În America anilor ’30, Lennie (un bărbat masiv, foarte puternic, dar întârziat mental) şi George sunt doi muncitori, oameni simpli, fără familie, care visează să aibă o fermă împreună şi care îşi promit să rămână unul lângă celălalt, în cele mai simple şi mai frumoase cuvinte rostite vreodată despre prietenie. Visul lor îi ajută să treacă peste greutăţi, peste răutăţile celorlalţi, e chiar un fel de memento al prieteniei lor. Cu toate acestea, romanul conţine semne, indicii subtil plasate, care anticipează finalul tragic şi chiar şocant, în ciuda semnelor, pentru că se dovedeşte a fi o radiografie a omului, cu slăbiciunile sale, cu promisiunile pe care le face altora şi în care ajunge să creadă, pentru ca apoi să le sacrifice. Cartea se citeşte dintr-o răsuflare, te umple de speranţe şi care îţi frânge inima, e un roman strălucit, de prim raft, pe care sunt bucuroasă că l-am citit la recomandarea unei prietene dragi.