La început vedem un bărbat trimis la curățire, pășind pe urmele celei care l-a lăsat văduv. Femeia care conduce silozul este ucisă. Bărbatul care o iubește platonic de mulți ani moare și el. Ați trecut de 200 de pagini. Acum facem cunoștință cu personajul principal, cine știe cînd se curăță și ea. În mod surprinzător, este curățată aproape imediat, dar nu moare. Găsește, în schimb, un al doilea siloz. Se descurcă fain cu instalațiile, noroc că lucrase la baza primului, găsește niște copii supraviețuitori, o ajută și ei după ce o sperie în ultimul hal (doar pe ea, pe noi nu prea). Pleacă înapoi, gest prostesc. Deja se termină cartea (cca. 600 de pagini). Luung, tare lung pentru puțină acțiune, fără construcția personajelor, în cea mai mare parte a timpului încercăm să învățăm părțile componente ale pompelor de evacuare a lichidelor ca să ținem pasul cu acțiunile duduiei. M-ar mulțumi și asta, dacă nu m-ar tot întrerupe autorul cu inserții cinematografice din măcelul civil care are loc în primul siloz. În concluzie, această primă parte a trilogiei are mai degrabă rostul de a pune recuzita și decorul la locul lor, pe scenă. Sunt curioasă să aflu mai multe, asta-i adevărat. Citiți și voi, mai vorbim.