Alberto Manguel e un împătimit al cărților, un eseist de primă mână cu o scriitură cuceritoare, dublată de o cultură generală înfricoșătoare. Cine a citit măcar o carte scrisă de Manguel știe foarte bine despre ce vorbesc. Autorul nostru e îndrăgostit de lumea cărților, referințele sale, „notele de subsol”, trimiterile sunt cu adevărat geniale. Un autor care trăiește prin cărțile pe care le-a citit, colecționat, și despre care a scris de-a lungul anilor.
Titlul acestui volum însă e cu adevărat apocaliptic dacă ne gândim la cine l-a scris. Pentru Manguel biblioteca sa înseamnă întreaga sa viață, cărțile, manuscrisele, edițiile princeps, dicționarele și enciclopediile care i-au fost sfetnici apropiați de-a lungul vieții; întreg sistemul de aranjare pe rafturi, camere, domenii țin nu doar de pasiune sau activitate intelectuală, ci de modul concret în care Manguel a trăit și a scris atât de multe cărți despre biblioteci, citit, autori preferați, fie ei antici sau medievali.
Însă cartea aceasta e un volum dedicat sfârșitului unei biblioteci, gestului de a te muta și a fi obligat să distrugi armonia fizică și spirituală a bibliotecii pentru a o împacheta în cutii sau lăzi și a o muta în cu totul alt oraș, într-o cu totul altă țară. Gest profund tragic, moment prielnic pentru o adevărată meditație asupra ticurilor personale prin care trăim, lucrăm și locuim în propriile noastre biblioteci. Prilej pentru Manguel de a scrie aceste mici eseuri despre cărți pierdute, biblioteci distruse și autori regăsiți sau uitați, mici tânguiri despre timp și literatură.
