Am citit deja seria de patru volume „Aventurile lui Sherlock Holmes” scrisă de Sir Arthur Conan Doyle de trei ori și aș reciti-o la infinit! Și, dacă nu era evidentă pasiunea mea pentru acest personaj, mi-am făcut și lucrarea de licență în limba engleză pe cartea despre care vreau să vă vorbesc, și anume „Semnul celor patru”. 

Când spui „Sherlock Holmes” te gândești automat la detectiv, crimă, mister. Ei bine, ceea ce simt eu când citesc o carte al cărei personaj este unul din cei mai mari detectivi din literatura universală sunt o multitudine de emoții, printre acestea numărându-se fascinație, curiozitate, atașament. Grație operelor lui Doyle mi-am descoperit încă din gimnaziu iubirea pentru acest gen literar, care, deși îmi stârnește și acum frică, mă atrage ca un magnet și mă ține în suspans până la final.

Revenind asupra romanului menționat mai sus, vreau să încep prin a vă spune că veți fi uluiți de rădăcinile acestui caz dificil chiar și pentru marele detectiv. Acțiunile din trecut au întotdeauna urmări, în viitor, mai plăcute sau nu. După cum sigur ați intuit, ceea ce s-a întâmplat într-un trecut știut doar de câteva personaje are ca deznodământ, în prezentul investigat de Holmes, mai multe crime despre care nu ai fi crezut că pot fi corelate și atât de înfricoșătoare. 

Cuvintele cheie ale acestei cărți – comoară, înțelegere, trădare, răzbunare, dreptate – te duc imediat cu gândul la o acțiune unică, antrenantă și plină de pericole. Punând piesele cap la cap (prin investigații și deducții amănunțite, spirit de observație aparte și intuiție cum rar întâlnești), Holmes, ajutat și de bunul său prieten, dr. Watson, ajung după multe aventuri din ce în ce mai primejdioase să coreleze tot ce au aflat, rămânând ei înșiși surprinși de adevăratele cauze (jurământ, crime, furt) ce au dus la înfăptuirea actelor nemiloase.