Nimic nu te poate pregăti pentru acest roman. Nici o bibliotecă citită, nici o școală de specialitate, nici o educație aleasă, nici o descătușare de preconcepții.
Iuri Mamleev creează mai mult decât un set de personaje și tipologii. Autorul adună din cele mai întunecate colțuri ale sufletului uman tot ce este mai înfricoșător și exasperant de verosimil pentru a-și construi o armată de actori care să ne atace simțurile și valorile morale și sociale.
Autofagul Petenka este unul dintre personajele secundare pe care nu trebuie să le ratezi. Într-o oarecare măsură, cu toții suntem autofagi, deși nu toți ne rupem eczemele pentru a face supă din ele, dar ne smulgem bucăți din suflet pe care le ingerăm mai apoi pentru a putea merge și trăi mai departe cât de cât normali și întregi fizic. Fiodor Sonnov este un fel de Raskolnikov post modern. Fiodor e horror, e hardcore, e exemplul perfect al unui sensibil criminal în serie. Fiodor iubeşte mult şi puternic, foarte mult şi foarte intens, incredibil de aproape şi extrem de tare.
Sectanții este una dintre acele capodopere „născute din bube, mucegaiuri și noroi“.