Textele din Scriitor în comunism au fost publicate iniţial în Caţavencii, însă nu le-am citit decât adunate în volumul de memorii publicat de Polirom. Un volum de memorii foarte bun, lucid, deseori ironic, însă extrem de bogat în detalii despre lumea literară în vremea comuniştilor, dar şi detalii şi imagini unice din mahalaua vechiului Bucureşti.
Cititorilor neinteresaţi de ceea ce a însemnat instituţia scriitorului în comunism, le recomand cel puţin prima parte din volum. Construită asemenea unui roman, prima parte a memoriilor reia temele clasice ale copilăriei: jocurile, familia, şcoala, mediul politic, teme dominate puternic de ura cruntă împotriva mamei. Apoi memoriile încep să construiască primii ani de şcoală, experienţa din armată, ajungând în punctul în care tânărul Agopian începe să scrie şi îşi doreşte să publice. Această a doua parte a volumului, mult mai mare, dar şi mai descriptivă, descrie viaţa din comunism şi, mai ales, efortul continuu de a cunoaşte scriitori şi de a reuşi să publici. Cenzura, revistele literare, marii redactori, dar şi micile lichele, dublate de portrete extinse ale unor mari scriitori din anii ’70-90 (vezi prietenia cu Nichita Stănescu) fac din volumul Scriitor în comunism una dintre cele mai sincere radiografii ale epocii, însă o radiografie personală, bine documentată şi foarte uşor de citit.
Cu siguranţă un volum de memorii obligatoriu de citit. Eventual alături de Dulcele bar al lui J.R. Moehringer, o altă carte remarcabilă de memorii, apărută la editura Publica.