„John avea numai patru zile când mama lui, Dana, şi-a propus să îl înveţe să citească.
Faptul că nou-născuţii nu se pot concentra decât pe un obiect aflat la câţiva centimetri distanţă – ca să nu mai vorbim că nu pot recunoaşte cuvintele – nu a împiedicat-o. Dana era convinsă că, cu cât începe mai devreme, cu atât mai bine“.
Parentingul competitiv a ajuns în străinătate (şi în curând şi în România) la cote hilare, distructive şi alarmante. Istoria sa merge departe, iar consecinţele sunt şi ele la fel de complexe, iar Tanith Carey reuşeşte într-un mod clar şi plăcut să le analizeze fără a blama şi fără a oferi scuze. Pentru mine o grozavă surpriză a fost structura logică, argumentată, coerentă a cărţii, cu siguranţă prima carte de parenting a unui autor american care mă impresionează prin onestitate fără a uita să puncteze şi la capitolul aplicabilitate.