Shafique Keshavjee, elev al lui Mircea Eliade pe când acesta preda la Chicago, oferă cititorilor aceastei cărți un scurt tratat de istorie a religiilor, scris sub forma unui roman. Latura literară a acestei cărți, care de altfel nu este decât un pretext pentru miza pusă în joc, poate fi rezumată în felul următor: regele unui ținut nenumit, realizează în urma unui vis că supușii săi, deși nelipsiți de niciunele dintre cele necesare traiului de zi cu zi, resimt totuși lipsa unei religii. Astfel, sfătuindu-se cu cei doi consilieri ai săi, bufonul și înțeleptul, decide să convoace în regatul său un mare turnir al religiilor, în care reprezentanții cei mai de seamă ai celor cinci religii tradiționale (hinduism, budism, islamism, iudaism și creștinism), precum și un ateu, sunt invitați să își prezinte cum știu ei mai bine oferta religioasă, astfel încât, la final, supușii regelui să își aleagă liberi religia căreia să îi slujească.
Miza despre care vorbeam mai sus mi se pare a fi, pe de o parte prezentarea succintă a celor cinci religii, dispuse nu întâmplător în această ordine, ci de la cea mai puțin concretă, hinduismul definit prin panteismul impersonal și depersonalizator până la cea cu dogmatica cea mai logică, creștinismul, opunându-le tuturor acestora, non-religia ateismului iluminist; iar pe de altă parte, punerea în lumină a unui adevăr adeseori evitat de către capii tuturor religiilor: oamenii se pot înțelege între ei, indiferent de religia fiecăruia, dacă printre valorile lor de căpătâi se află: iubirea, toleranța și compasiunea.
