Dacă ați citit primul roman despre aventurile fraților Baudelaire, știți că nimic nu e întâmplător și oricât de mici șanse sunt ca ceva rău să se întâmple, exact așa se va întâmpla. Dacă nu ați citit încă Înneguratul început, fugiți repede într-o librărie și puneți mâna pe carte. Veți da peste una dintre cele mai grozave și înfricoșătoare povești din zilele noastre!

Noi însă acum povestim puțin despre volumul al doilea, despre acest temut și ciudat Refugiu al reptilelor. Eu una să știți că nu suport râmele, șopârlele sau șerpii. Ce-i drept, cam nimic din ce se târâie nu prea îmi place. Așa că atunci când am aflat că domnul Montgomery Montgomey (da, ați citit bine, așa se numește) e unul dintre cei mai pasionați cercetători care se ocupă de descoperirea noilor specii de șerpi, am știut din prima că nimic bun nu va ieși din asta. Orfanii Baudelaire, proaspăt scăpați din ghiarele contelui Olaf, sunt găzduiți acasă la noua rudă depărtată, acest domn Montgomery. Care pe lângă pasiunea sa pentru șerpi, are și o adevărată grădină zoologică plină de creaturi, care mai de care mai veninoase, înfricoșătoare și flămânde, cu siguranță.

Violet, Klaus și Sunny vor locui în casa unchiului lor, însă nu pentru multă vreme. Unchiul vrea să plece în Peru și să îi ia cu el în aventura din junglă, însă un nou asistent – Stephano, ciudățel și cumva familiar copiilor Baudelaire, vrea cu tot dinadinsul să schimbe povestea. Pentru că Stephano ascunde un secret groaznic iar unchiul Monty (cum îmi place domnului Montgomery să i se spună) are și el secretele sale, printre care o nouă specie de șerpi numită Vipera Incredibil de Veninioasă. Și cum fiecare secret poate ascunde o întâmplare nefericită, e clar că pe aici pe undeva ne vom întâlni cu  îngrozitorul conte Olaf.