Se poate trăi fără Dumezeu? Aceasta este întrebarea cheie în jurul căreia sunt construite (unele mai mult, altele mai puțin) textele din acest volum al lui Szczygieł. Cehii se consideră cea mai atee nație de pe planetă. Nu e așa, locul întâi este luat de suedezi, dar nu contează asta. Contează relația cehilor cu divinitatea și cu biserica. Când a venit Papa în vizită în Cehia, străzile au fost pustii, iar papa nu a fost nevoit să călătoarească cu papamobilul deoarece nu se îmbulzea nimeni să-l vadă. În Cehia preoții își deschid birturi în preajam bisericilor pe care le patronează pentru a atrage enoriași, pentru a-i cunoaște și pentru a încerca să-I ajute spiritual. În Cehia bisericile se pot închiria pentru petreceri. Tot în Cehia oamenii nu mai vor să fie înmormântați și preferă incinerarea. Iar urnele cu răposații sunt uitate ani de zile la crematoriu. În Cehia se spune: catolicisimul este precum comunismul.
Tot în Cehia simțul umorului are strictă legătură cu situațiile care-l provoacă și e clar o reacție la ceva, ba chiar o fugă de responsabilități. Cehii nu au o relație specială cu moartea, moartea are una specială cu ei. Punctele de vedere legate de înhumare și incinerare pe care intervievații lui Szczygieł le au sunt cât se poate de relevante.
Cum sunt cehii? Nu știu dacă a reușit autorul în cele două volume dedicate acestora să le surprindă adevărata natura, dar cert este că tare aș vrea să-i cunosc pe cei din rândurile cărora s-a ridicat un Hrabal, un Topol, precum și mulți alți artiști nu doar cu opere interesante ci și cu vieți menite a fi povestite.
