După ce am citit „Gottland”, am spus că trebuie nepărat să văd Cehia lui Szczygieł. Acum, imediat după ce am terminat de citit noul volum publicat de editura Art – „Raiul pe pământ”, singurul lucru care îmi vine în minte e ăsta: imposibil să existe în lumea acesta o țară și un popor precum cehii polonezului Szczygieł. Pentru că volumul acesta e dedicat celor care nu cred în tabuu, în lucrurile sfinte. Celor care sfidează bunul simți și logica comună. Și da, despre cehi e vorba. Artiști dizidenți care au rămas dizidenți indiferent de schimbarea de regim. Un popor ateu care vede în religie cel mai mare dușman și care refuză să facă înmormântări pentru că e scump și pentru că ar suferi încă o dată pierderea celor dragi. Un popor care au vedete de televiziune scriitoare ce-și bârfesc dimensiunile trupului și vecinii. Un popor pentru care credința e ceva atât de intim încât nu se spune, pentru care Papa e un personaj aproape mafiot și Dumnezeu un personaj care nu mai sperie pe nimeni.

Cehia din „Raiul pe pământ” e stranie pentru un ziarist polonez, însă pentru un cititor român pare de neînchipuit. Metehnele noastre identitare, frustrările și fobiile noastre naționale ar împiedica, și au făcut-o deja, orice gest sau act artistic despre care scrie Mariusz Szczygieł. Românii au multe frustrări și puțin simț al ironiei. Prin opoziție, cehii par un popor interesat de bunăstare, de o viață tihnită, însă nu-și bat capul foarte mult în a ascunde defectele. Criticați de ceilalți, vor aproba fără îndoială. Ba chiar își vor mai găsi ei înșiși încă câteva motive pentru a fi criticați. Umorul negru, autoironia și un sentiment absurd de ireal plutește peste tot în paginile acestei cărți.

Cred că am mai spus-o, însă merită să mă repet: Mariusz Szczygieł e un scriitor grozav, de neîntâlnit pe meleagurile noastre!