Un volum de versuri ce stă sub semnul derutei și, de ce nu, al paradoxului. Debutând cu un motto semnat V.I. Lenin: „Atâta timp cât există stat nu există libertate. Când va exista libertate nu va mai exista stat”, ce surprinde chintesența gândirii comuniste, lăsând să se întrevadă un cântec nostalgic după aceasta, placheta se dovedește mai degrabă inspirată de celebrul dicton din Eclesiastul lui Solomon: „Deșertăciune a deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni”, o maximă ce definește cel mai pertinent soarta lucrurilor gândite și construite de omul istoric.
Continuând pe acest fir de gândire, însuși titlul volumului poate fi preschimbat în: „Praful și pulberea s-a ales și de revoluția asta!”. Și cam despre asta este vorba: nicio revoluție nu a schimbat nimic esențial în evoluția de fond a lumii, ci toate nu au fost decât amăgiri, utopii și bineînțeles eșecuri. Deși toate poemele cuprinse sub acest titlu sunt de o reală forță creatoare, specifică artistului ce se străduiește să iasă de sub incidența omului istoric, totuși o atenție deosebită trebuie acordată ciclului final: „Marii oameni ai revoluției”, unde poetul satirizează o serie de așa-ziși revoluționari, majoritatea din zona comunismului, demonstrând încă o dată cât de deșarte au fost visurile lor de mărire și... revoluție.
