Al patrulea volum din seria Hogarth dedicată lui William Shakespeare, “Pui de cotoroanță” proiectează întîmplările din piesa “Furtuna” pe ecranul contemporaneității. Felix Phillips este un regizor de teatru înlăturat din postul de Director Artistic de către protejatul lui chiar în mijlocul pregătirilor pentru punerea în scenă a piesei care dă titlul acestui roman. Retras într-o locație izolată, Felix visează la răzbunare căzînd pe zi ce trece pradă iluziilor.

Anii trec, Felix Philips este uitat de public, iar rivalul său ajunge din ce în ce mai sus pe scara socială. Sub numele de Duke Philips, Felix se înscrie ca profesor într-un program educațional al Institutului Corecțional Burgess, unde le predă teatru deținutilor și pune în scenă piesele dramaturgului său preferat. Odata cu certitudinea că a sosit momentul răzbunării, Duke poate pune în practică vechea sa dorință de a da viață “Furtunii”, iar de aici înainte va fi ca și cum cititorul privește desfășurarea unui spectacol de umbre, în care se văd însă și cei care proiectează umbrele. 

Pasionații seriei i-au reproșat lui Atwood apropierea prea mare dintre cele două narațiuni, paralela facilă între personajele și acțiunile uneia și ale celeilalte, pe scurt, lipsa efortului creativ din partea autoarei în acest proiect. Pe mine legăturile evidente nu m-au deranjat atît de tare, totuși, pentru că vorbim despre aducerea lui Shakespeare în zilele noastre, de o reinterpretare în sensul regizoral al cuvîntului și nu de o remodelare a piesei dupa matricea actualității. 

Abundența de citate și parafrazări din piesă nu fac, după părerea mea, decît să plătească tributul firesc, iar mecanismele și micile artificii pe care le angajează Atwood ca să respecte detaliile piesei originale nu sunt deloc lipsite de inteligență și nici de o ușoară ironie. Rezultatul este un roman-oglindă care nu silește cititorul la lectura subsecventă a textului inițial, pentru că el este deja prezervat ca un miez de Matrioșka literară.