Despre Cehov aș îndrăzni să spun că face parte din careul de ași ai clasicilor literaturii ruse, alături de Dostoievski, Tolstoi și Gogol. Cei patru au în comun atât geniul creator și originalitatea stilistică, ceea ce îi face atât de iubiți de către cititorii lor, cât și o anume afinitate față de credința ortodoxă, pe care, însă, fiecare și-o exprimă, în scris, în mod diferit. Astfel, la Dostoievski putem vorbi despre o ortodoxie ce îmbracă haina filosofiei existențialiste, la Tolstoi întâlnim misticismul rus dus până la erezie și schismă, iar la Gogol identificăm mai degrabă o ortodoxie rurală, atinsă de superstiție și păgânism. Cât despre Cehov, el ne face cunoștință, prin scrierile sale, cu ortodoxia sinceră a poporului rus, în sensul că, în povestirile sale, el nu se sfiește să vorbească despre diverse moduri eronate de a înțelege și de a trăi ortodoxia, cu care s-a întâlnit de-a lungul vieții. Astfel, în paginile acestei cărți întâlnim tipul scrupulosului gata oricând să-i judece pe cei ce, aprent, nu respectă rânduiala, al habotnicului schismatic dispus să lovească și să omoare „în numele credinței”, al rigoriștilor ce refuză fapta de milostenie de dragul „etichetei” creștine, al preotului plin de slăbiciuni, și chiar tipul fiului de preot ce alege să îmbrățișeze ateismul și nihilismul. 

De altfel, povestirile ortodoxe ale lui Cehov fascinează și prin alte două aspecte: prin realismul situațiilor ilustrate și mai ales prin duioșia și umanismul cu care își însuflețește personajele, care par astfel desprinse direct din viața reală. Nu se întâlnește aici niciun fel de exagerare, nici sub aspect stilistic, nici sub aspectul conținutului propriu-zis. Totul este scris cu un desăvârșit simț al echilibrului și al firescului vieții. De asemenea, se remarcă și faptul că în niciuna dintre povestirile sale, Cehov nu devine moralist, nu emite nicio apreciere etică sau religioasă, alegând să își lase personajele libere de orice constrângere. Libertate care se transferă în mod implicit și asupra cititorului.