Este o adevărată modă să rescrii poveștile clasice. Unele variante sunt reușite, altele nu, altele sunt adevărate fiasco-uri, iar poveștile regândite de Micallef nu sunt, pentru mine, de partea fericită a baricadei.
Am încercat de mai multe ori să râd la glumițele din carte, însă se pare că simțul meu al umorului este destul de limitat. Poveștile sunt amestecate destul de haotic, personajele sunt aruncate de ici-colo, iar observațiile profunde, în genul Scufița Roșie era mioapă pentru că nu a văzut că bunica-i lup, fac ca lectura basmelor lui Micallef să fie o lectură, ca să zic așa, interesantă dar doar pentru o limitată perioadă de timp. Sunt sigur că există cititori și pentru genul a fost o dată ca niciodată, o poveste fără cap și coadă.