Publicată la începutul anilor ’70 Povestea unui omuleţ din clasa a IV-a reuşeşte să îşi păstreze până astăzi actualitatea şi amuzamentul, calităţi care, din păcate, se estompează adesea, în timp, şi la titluri din ani mai recenţi.
　　　　Cum a reuşit Judy Blume să creeze personaje şi întâmplări care să treacă după aproape 50 de ani testul timpului? Cu seriozitate, cu foarte mult bun simţ şi cu un talent desăvârşit. Nu e uşor să te impui cu o serie mai grozavă decât Jurnalul unui puşti şi să îţi păstrezi până astăzi calităţile fără a mai avea avantajele temporale ale seriei lui Jeff Keney, nici să te adresezi cam tuturor grupelor de vârstă începând de la cea a lui Colţunaş, fratele neastâmpărat care merge din bucluc în bucluc şi până peste cei 9-10 ani pe care îi are Peter Hatcher, vocea care istoriseşte seria de poveşti-calamităţi pe care le provoacă fratele mai mic.
　　　　Cu siguranţă o recomandare pentru toţi copiii, o carte clasică şi distractivă deopotrivă, o reţetă ascunsă pe care puţini autori au zărit-o vreodată, dar de care Judy Blume a profitat din plin.