Titul romanului lui Márquez seamănă cu titlul volumului de povestiri al lui Roberto Bolaño – Târfe asasine. Însă foarte puţin din cinismul şi violenţa prozelor scurte scrise de Bolaño în acest roman de 100 şi ceva de pagine: poate doar sentimentul puternic de melancolie, prezent atât de pregnant în mai toată literatura hispanică.
Povestea târfelor mele triste este un roman de dragoste atipic. Un ziarist de provincie împlineşte 90 de ani. Trăind toată viaţa doar în compania tabieturilor proprii şi a prostituatelor din oraş, decide să-şi facă un cadou special: o noapte alături de o tânără virgină şi demisia de la ziarul la care colaboarase o viaţă întreagă. Niciuna dintre cele două intenţii nu îi reuşesc în totalitate. Însă romanul începe să adune amintiri din tinereţea ziaristului, poveşti de dragoste ratate, mici succese profesionale, descoperirea amorului în mijlocul prostituatelor şi apariţia, cu trecerea timpului, a bolilor şi a bătrâneţii. Legând în permanenţă amintirile de un prezent ciudat, în care dragostea fizică devine aproape imposibilă la cei 90 de ani, Márquez spune povestea unei iubiri timide, nocturne, cu toate peripeţiile şi hopurile specifice unei vârste adolescentine, şi nicidecum cea a unui înţelept care a colecţionat amoruri o viaţă întreagă.
Romanul a fost ecranizat în 2011 de regizorul Henning Carlsen (Memoria de mis putas tristes), însă ecranizarea rezumă cartea, pierzând farmecul şi vocea personajului central.
