Povestea lui Despereaux este încă una dintre nenumăratele cărți pentru copii pe care trebuie să le citească mai ales oamenii mari. Eh, că doar nu o fi alt Micul Prinț?!, îmi veți spune. Ba da! Este tot un fel de Micul Prinț, doar că de data aceasta este vorba despre un mic șoricel ce se naște cumva altfel, și care crește și mai altfel.
Mai pe scurt, este o poveste despre ce înseamnă să fii altfel, dar în sensul de a fi mai bun decât semenii tăi. Despre ce înseamnă să ai preocupări înalte și înălțătoare, precum iubirea, plăcerea lecturilor și mai ales curajul, într-o lume de ființe mici, uneori doar la propriu, cum se întâmplă în povestea aceasta șoricească, alteori și la figurat, cum se întâmplă adeseori în lumea noastră de oameni.
De fapt, dacă este să o spunem pe de-a dreptul, povestea aceasta este foarte omenească. Doar magia alegoriei o face șoricească. La drept vorbind, oamenilor, nu șoarecilor și șobolanilor li se întâmplă să își dorească să vadă lumina și să se bucure de ea, dar pentru că nu au forța să lupte până la capăt pentru a o avea, pentru a rămâne în lumină, se lasă răpiți în tenebrele frustrării și aleg să îi condamne și pe ceilalți la chinurile unei vieți petrecute în beznă, fie că vorbim de întunericul fizic, fie că ne gândim de fapt, la cel spiritual.
Așadar, o lectură pe care oamenii mari trebuie să le-o citească celor mici, dar ca și cum ar citi-o pentru sine. Lectură plăcută și minte luminată, după!
