Volumul acesta a devenit în ultimii ani un reper pentru ceea ce înseamnă recuperare a trecutului pe baza mărturiilor furnizate de istoria orală. Comunismul din România, sumbru, dur, criminal e încă un câmp de lucru cu multe lacune și inexactități. Mărturiile celor care au trăit acei ani sunt dovezi de primă mână, iar povestea Elisabetei Rizea, țăranca din Nucșoara arestată de Securitate pentru că furniza informații și hrană grupării Arsenescu-Arnăuțoiu, nu poate fi ignorată de niciun istoric. Interviul luat Elisabetei Rizea, transcris cu hopuri, reluări, pierderi de idei și, în general, redat cât mai natural posibil dă șansa de a cunoaște omul din spatele interviului și povestea sa fără estetizări, retușări istorice sau corectări de orice natură.

Volumul conține și o a doua mărturie, ceva mai optimistă în ton, deși faptele sunt la fel de dure: povestea lui Cornel Drăgoi, unul dintre membrii celebrului grup de rezistență din Munții Făgărașului. Viața în munți, joaca de-a șoarecele și pisica cu armata și securitatea pe urmele lor, arestarea sau uciderea pe rând a membrilor grupului, tortura și anchetele din închisori, lagărele de muncă din Deltă și domiciliul forțat din Bărăgan. Nimic nu scapă memoriei fostului „dușman al poporului”, iar mărturia sa completează portretul primilor dizidenți pe care i-a avut regimul din România și pe care îi uităm destul de repede atunci când vorbim de lipsa dizidenților români.