O clonă care citește amintirile unei alte clone, în speranța că vor deveni ale ei. O clonă care citește amintirile unui clone, care citește amintirile unei clone... care citește amintirile unei clone, care citește amintirile unui comediant din secolul 21, primul dintre cei 26 de Danieli. Ar trebui să fie una și aceeași persoană, dar nu sunt; sunt 26 de fragmente diferite înghesuite într-o conștiință prea mică pentru a putea concepe încă nemurirea.
De departe cea mai interesantă e povestea primului Daniel, un Jerry Seinfeld francez, trecut de prima tinerețe, plin de bani într-o lume în care nu îi folosesc la nimic. Sexul nu mai are niciun gust, tristețile și pasiunile se consumă în tăcere în case de vacanță pline de camere luxoase și goale. Houllebecquian tipic, cinic până în măduva oaselor, Daniel nu are ce să își cumpere ca să își umple golul din suflet, iar inteligența și luciditatea nu fac decât să sape o prăpastie și mai mare între el și lume. Iar faima de care se bucură îl amestecă într-o grămadă de probleme care includ printre altele: crimă, o sectă dubioasă și sfârșitul lumii. Sfârșitul vine din păcate prea târziu pentru el. Apucase deja să se îndrăgostească și să vadă femeia iubită în brațele altuia (de fapt altora, dar vă las să descoperiți asta singuri). De aici e rândul clonelor să preia povestea și să înțeleagă ce pot din ea.
Dacă în Particulele Elementare, Houllebecq vedea o soluție în clonare, aici ideea e dezvoltată și călcată în picioare cu lipsa de pasiune disperată din care sunt făcute depresiile. Astfel, Daniel se vede obligat să trăiască veșnic drama paiaței triste, veșnic plângându-și dragostea pierdută, o dramă lipsită de sens într-un viitor în care reproducerea și atracția sexuală nu mai au niciun rost.
