Poirot și cu mine

Andreea Crăcan
Andreea Crăcan 19 Februarie, 2021
946

Poirot și cu mine este titlul cărții scrise de actorul David Suchet, în colaborare cu Geoffrey Wansell. După cum sugerează și numele, cartea este despre faimosul detectiv belgian, Hercule Poirot, personaj creat cu măiestrie de către autoarea Agatha Christie și adorat de milioane de fani. David Suchet l-a interpretat pe Poirot timp de 25 de ani, însă  nu îl va uita niciodată pe personajul care i-a marcat viața și cariera. În Poirot și cu mine, actorul ne dezvăluie întregul său traseu ca Poirot, de la acceptarea rolului, emoțiile premierei și până la lacrimile din timpul filmării ultimului episod din serie. 

Cartea acoperă întreaga durată a filmărilor și descrie în ordine cronologică cele 13 sezoane ale serialului Agatha Christie's Poirot. Aflăm astfel ce înseamnă să intri în pielea unui personaj atât de complex precum micul Belgian, dar și detalii noi, precum incertitudinea constantă din primele sezoane și eforturile extraordinare depuse de întreaga echipă, dar și de soția lui David Suchet, Sheila. Toate acestea s-au întâmplat pentru ca noi, spectatorii, să ne putem bucura de prezența lui Poirot pe micile ecrane.

Dacă ești fan Agatha Christie, cu siguranță trebuie să citești această carte. Vei afla de ce Poirot și Sherlock sunt atât de diferiți și totuși la fel de adorați, secrete din spatele camerelor de filmat și vei retrăi emoția fiecărui episod. Ca bonus, primești o listă completă a caracteristicilor pe care actorul David Suchet și le-a notat despre personajul Hercule Poirot, după ce a citit întreaga operă a Agathei Christie. Detalii precum mersul său cu pași mărunți, accentul, felul în care se adresează doamnelor, fiecare gest, oricât de mare sau mic a fost studiat cu atenție și transpus în paginile acestei cărți fascinante.


Poirot și cu mine
Poirot și cu mine
David Suchet
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram