Ce faci când ai o mamă autoritară și un tată absent?

Ce faci când toată lumea se holbează la tine și tu ai fost învățată să nu atragi atenția?

Ce faci când tot felul de gânduri îți circulă prin minte, dar gura refuză să pronunțe cuvintele?

Xiomara, protagonista acestei cărți, alege să scrie. Își așterne toate temerile, speranțele și întrebările pe hârtiile unui carnețel frumos colorat, primit în dar de la fratele ei. Xiomara trăiește alături de familia sa în Harlem, New York, iar în fiecare duminică trebuie să își însoțească mama la biserică. Nu își dorește să facă asta, dar nu are de ales.

Credința, modificările hormonale, nedreptatea, acestea sunt doar o parte dintre temele cu care Xiomara își ține mintea ocupată ore în șir. Fiindcă știe că nu se poate destăinui familiei, poezia ajunge să fie singura ei formă de exprimare. Astfel ajunge să fie observată de membrii clubului de poezie din liceu, loc în care va înțelege că tăcerea nu este soluția. Întreaga carte este scrisă sub forma unor poeme din perspectiva Xiomarei. Este o carte despre întrebările adolescenței, rănile copilăriei și impactul pe care părinții îl au asupra dezvoltării copiilor. 

Sinceră, dură până la lacrimi și fără menajamente, Elizabeth Acevedo a reușit prin această carte să ridice niște probleme importante cu care se confruntă cu siguranță mulți adolescenți. Sper ca această carte să devină vocea tinerilor care încă își fac curaj să se facă auziți.