Xiomara Batisa are 16 ani, un frate geamăn chiar mai tăcut decât ea, o mamă habotnică, un tată prezent-absent, și (chiar) mai multe întrebări decât un adolescent obișnuit. Romanul lui Elizabeth Acevedo este scris în versuri, fiecare capitol reprezentând o poezie plină de patos, pasiune și încărcat de durere, singurătate și întrebările caracteristice vârstei.
Cum este să ții de mână un băiat?
Cum este să săruți un băiat?
De ce trebuie să își folosească pumnii să se facă auzită și ascultată?
Întreaga existență a Xiomarei este marcată de religiozitatea mamei, de escapadele amoroase din trecutul tatălui, dar mai ales de modul năvalnic în care a venit pe lume. Cum din minunea mamei ei pare să fi devenit păcatul suprem al mamei ei doar prin simplul fapt că este fată… O fată al cărei corp, pe care oricât ar încerca să îl ascundă, lumea îl vede, îl atinge (fără permisiune!), îl comentează. Cu cât este mai vizibilă cu atât mama ei o pune să se roage mai mult și o pune să meargă și mai des la biserică.
„Poeta X” este un roman dedicat adolescenților și perioadei cea mai dificile din viața lor, dar este și un roman perfect pentru a ne reaminti de perioadele de alienare, neînțelegere și furtuni interioare. Xiomara este personajul perfect să ne reamintească că este în regulă să ne punem întrebările mari și complicate despre adevărurile incontestabile cu care am fost crescuți, că este ok să ne uităm constant la relația noastră cu Dumnezeu și să ne întrebăm azi cum stăm. Dar, mai presus de orice, Xiomara ne reamintește să luptăm pentru acele focuri interioare, să ne găsim vocea și să nu încetăm să strigăm pentru pasiunile noastre dar și despre nedreptățile care ni se fac.
„Poeta X” este un roman minunat despre dificila viață de adolescent, despre relațiile grele cu familia și cu societatea.