La temelia oricărei construcţii se află un sacrificiu. Aşa se întâmplă în legenda meşterului Manole, aşa se întâmplă în corespondenta ei albaneză, aşa se întâmplă cu podul de peste Ujana cea Rea. Acest roman scurt al lui Kadare îmi pare o metaforă a sacrificării Bizanţului la temelia zidului protector al Europei în faţa înaintării otomanilor, popor molatec şi înşelător, ascuns şi totuşi afirmându-se mândru şi strălucitor, ca secera lunii pe cerul popoarelor libere.
Cu scriitura sa autentică, Kadare împleteşte istoria zilelor acelora cu fir de legendă şi poveste, lăsând moştenire literaturii una din scrierile acelea care, fără să vorbească despre scopul ultim al omului, stă piatră de hotar trecerii sale prin istorie.