Plumb

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 29 Martie, 2019
1982

George Bacovia, poetul care credea despre sine că nu stârnește interesul nimănui, s-a dovedit în timp a fi unul dintre cei mai influenți poeți români din toate timpurile, alăturându-se astfel, lui Eminescu, Arghezi și Nichita Stănescu.  Deși receptat de critica oficială a vremii, și îndeosebi de către Lovinescu, ca fiind doar „unul dintre ceilalți poeți simboliști”, totuși simbolismul românesc a devenit sinonim cu numele său. 

Deși a scris relativ puțină poezie, a făcut-o cu atâta originalitate, încât astăzi vorbim despre „influența bacoviană” în poezia contemporană. Deși este considerat un poet în mare parte trist, depresiv, bolnăvicios, nu este iubit doar de către cei pesimiști, ci și de către cei mai optimiști dintre cititori. Acestea ar fi doar câteva motive pentru care reeditarea operei poetice a lui George Bacovia să fie un motiv de bucurie pentru iubitorii de poezie în general și pentru admiratorii săi, în special. Personal, am receptat această nouă ediție, în colecția „carte pentru toți”, ca pe o adevărată sărbătoare editorială și nu am ezitat să mi-o cumpăr și să o citesc da capo al fine, ca să mă exprim în termeni muzicali, rezonând astfel mai bine cu poezia simbolist-bacoviană.

Plumb
Plumb
George Bacovia
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram