Prostituţia ca instituţie şi sentiment e întoarsă aici pe toate părţile. Sunt prezente şi opiniile consumatorului şi sugestiile prestatorului de servicii ba chiar pe final are cuvântul şi o grupare extremistă care din păcate nu vorbeşte decât despre paradisuri monoteiste născute în deşert şi despre explozibili.

Nu pot să zic dacă se ajunge la vreo concluzie în urma dezbaterii. Este prostituţia expresia cea mai clară a degradării umane? E oare degradarea necesară, este ea excitanta? Întrebări fără răspuns, pierdute printre atacurile virulente ale autorului la adresa societăţii moderne, la adresa moralei şi a principiilor, la adresa sufletului uman prea fragil pentru a putea înţelege ceva din ce i se oferă. Toate frustrările de mai sus sunt perfect sudate într-o poveste de iubire tipic houllebecqiană, cu indivizi de un cinism sublim, care îşi lasă carapacele topite la lumina dragostei, în scene extrem de explicite.

E evident că autorului îi vine greu să imagineze un roman în care un bărbat şi o femeie să se iubească şi să rămână împreună fericiţi până la adânci bătrâneţi. Cineva trebuie să moară, să cadă de la fereastră, să înnebunească, să se usuce. Cineva trebuie să plăteasca. Nu e vorba de ură, sau de vreo declaraţie de război. Din păcate e adevărul, oricât de trist ar suna, şi la fiecare bucurie pe care o trăiesc protagoniştii tremuri pentru ei (şi pentru tine). Te doare să ştii că ceea ce apare ca un final fericit nu e decât începutul unei depresii care nu are nici un capăt.

Te doare. Bine, poate exagerez(sau poate nu), dar asta pentru ca e una din lecturile din care nu ai cum să scapi fără să te implici.

În mod ciudat, din cartea asta am rămas cu un sentiment suspect de pozitiv.