De regulă, o carte cu și despre pisici trece drept o carte pentru copii. Nu este însă și cazul acestei cărți, destinată cu precădere iubitorilor de pisici de vârstă adultă. Și aceasta din două motive: mai întâi pentru că debutează cu scena unui accident, descrisă în termeni dureros de realiști, și mai apoi pentru că personajele umane ale cărții sunt două prietene cu o relație… mai specială.

Povestea este de fapt una autobiografică, autoarea descriind cu lux de amănunte, căutarea uneia dintre cele două pisici ale sale, Tibby, căutare ce continuă chiar după ce pisica revine singură acasă, întrucât ea vrea să afle cu exactitate unde dispăruse pisica și, mai ales, de ce. În eforturile sale este ajutată și susținută necondiționat de către prietena sa Wendy, care ajunge la rândul ei o „iubitoare de mâțe”.  Ineditul poveștii constă în faptul că pe alocuri se încearcă pătrunderea în „psihologia” pisicii. Dar miza întâmplării istorisite este mai degrabă aceea de a descrie relația om – animal, cu toate formele ei de manifestare, de la simpatie, iubire, disperare, până la obsesie.

De altfel, în mod indirect, avem de a face și cu o mărturie despre relațiile interumane în societatea americană din San Francisco: oamenii sunt mai dispuși să se atașeze orbește de animale, decât să stabilească relații între ei.

Cartea se bucură totodată și de un concept grafic inedit, realizat de Wendy MacNaughton, ce dă savoare și, mai ales, un plus de veridicitate acestei povești cu pisici.