Am citit recent un articol în care Richard Branson susţinea că angajaţii ar trebui să îşi ia zile libere după cum cred că le e necesar. Bineînţeles, specialiştii HR au găsit de îndată ideea cât se poate de năstruşnică pentru că, spun ei, nimeni nu ar mai lucra în felul acesta. Nu am mai aşteptat răspunsul lui Branson, nici nu mai era nevoie. Îi citisem autobiografia şi ştiam foarte bine cât şi cum poate creşte o afacere bazată nu pe acţionari, nici pe clienţi, ci pe angajaţi.
Totul a început cu nişte clopote tubulare de douăzeci de lire, a continuat cu Sex Pistols (cu cine altcineva?) şi a ajuns o adevărată lume Virgin în care, dacă nu eşti atent, te trezeşti cu Virgin Music la Virgin Radio, mănânci din magazine Virgin Megastore, mergi cu trenuri şi avioane Virgin, foloseşti telefoane în reţeaua Virgin Mobile, te relaxezi la clubul de fitness Virgin Active şi savurezi, spre seară, o Virgin Cola plănuindu-ţi plecarea în spaţiu cu Virgin Galaxy.
Pierderea virginităţii este povestea picantă, lejeră şi captivantă a modului în care s-a construit, la limita falimentului şi cu investiţii minime, unul dintre cele mai cosmopolite şi mai influente concerne din istorie, condus de un afacerist pe măsură, cu care puţini s-ar bate la titlul de cel mai excentric şi mai nonconformist din branşă.
Este cartea pe care ar trebui să i-o dai cadou şefului la următoarea aniversare.
