Marjane Satrapi reușește să aducă în discuție cu ușurință niște teme delicate ale realității contemporane, pe care din păcate nu le conștientizăm destul.

Primul volum al autobiografiei sale, realizat ca fiind o carte de benzi desenate, ilustrează prima parte a vieții autoarei, copilăria ei în Iran în timpul revoluției anilor ’70. Povestea începe să se deruleze atunci când Marjane avea 10 ani și încearca să înțeleagă sensul vălului pe care trebuiau să-l poarte, în mod obligatoriu, toate persoanele de sex feminin. Deși provin dintr-o familie veche iraniană, părinții fetiței au vederi moderne asupra vieții și încearcă să o crească pe Marjane în spiritul libertății și-al integrității, nedorind vreodată să-i impună ceva. În fiecare zi, Marjane află despre soarta nefericită pe care o au toți cei ce se revoltă, toți cei ce încearcă să-și spună opinia sau să lupte pentru libertatea lor, dar cu toate acestea, este încurajată mereu de familie să nu-și nege identitatea, și nici să nu accepte umilința. Fetița se luptă să înțeleagă sensul tuturor lucrurilor ce nouă ni s-ar părea absurde, dar acestor oameni prezentându-se ca realitate, citind filosofie, discutând cu adulții și ascultând poveștile rebelilor.

Atunci când războiul se apropie tot mai mult de casa lor, părinții lui Marjane o trimit pe aceasta în Austria, știind că aici fetița nu se va putea abține de la a-și spune părerile, lucru ce o va duce cu siguranță spre moarte. În afară, în Austria, deși Marjane își face prieteni și gustă din viața europeană, nu reușește niciodată să se integreze cu adevărat, simțind că se pierde pe sine și ajunge să sufere enorm.

Benzile desenate ale autoarei Marjane Satrapi sunt de o sinceritate dezarmantă, aceasta arătându-și atât părțile bune, cât și cele rele, și neîncercând să arunce vina dintr-o parte în cealaltă, ci doar prezentând o realitate pe care noi nu o cunoaștem. Ceea ce face din romanul ei o reușită este tocmai obiectivitatea cu care privește realitatea vieții în Iran și umorul pe care-l folosește cu multă naturalețe.