În cel de-al doilea volum al romanului Persepolis, Marjane Satrapi își ilustrează întoarcerea în Iran după o cădere continuă de câteva luni în străinătate.

Marjane suferă o dezamăgire în dragoste, în urma căreia rămâne pe străzi, se îmbolnăvește și este la câțiva pași de moarte. Întoarsă în Iran, o țară plină de drame și durere, suferința ei personală pare să nu însemne nimic în comparație cu ce vede zi de zi aici. Chinul de-a-și păstra în secret suferința o apasă tot mai mult și o duce în pragul sinuciderii. Nereușind să-și ia singură viața, decide să facă ceva bun din ea și astfel Marjane încearcă să ducă o viață normală într-o societate bolnavă, în care femeile trebuie să poarte văl pentru a nu-i excita pe bărbați. Marjane se căsătorește cu un tânăr pe nume Reza, la vârsta de 21 de ani, căsătoria fiind singura metodă de a-l cunoaște mai bine pe acesta, în Iran două persoane de sex opus neavând voie să se afișeze împreună nicăieri, decât dacă sunt căsătoriți (și-atunci indicat fiind să aibă actele la ei). Familia lui Marjane o susține în orice decizie ar lua, mai puțin când Marjane uită de integritatea ei, în favoarea fricii. Treptat atitudinea aceasta a familiei este ceea ce-i ajută la întărirea caracterului.

Volumul al doilea din Persepolis este povestea maturizării unei femei independente, într-o țară în care femeia nu are dreptul să se emancipeze, lupta unei ființe libere pentru a-și găsi și afirma identitatea. Și acest volum este scris în același stil autoironic al tinerei autoare, Marjane Satrapi, iar benzile desenate ilustrează o realitate dureroasă, într-o manieră ce-o face să pară suportabilă.