Poate că mai sunt nostalgic dupa anii studenției la istorie așa că, deși ceea ce îmi trece prin mâini sunt mai mult cărți de popularizare, mai răsfoiesc aceste cărți și de unele mă simt atras (așa cum a fost și cazul cărții Miezul de la Pera Place). De această dată cartea istorică care m-a fascinat vine de la editura Corint și se numește Parisul anilor nebuni. Cu un bagaj de informații impresionant și cu un scris accesibil oricui, Mary McAuliff ne introduce în zbuciumatul „deceniu nebun”, anii `20 ai Parisului.
După terminarea „Marelui Război”, societatea franceză, săturată de ororile conflictului și plângându-și victimele, încearcă să se revitalizeze. Și, cum bine punctează autoarea, acest lucru se putea realiza prin intermediul modelelor culturale și politice ale vremii. Astfel, parcurgând paginile acestei cărți vom putea aștepta cu sufletul la gură deciziile Conferinței de Pace de după război, revizita galeriile cu expozițiile lui Picasso, Renoir sau cu fotografiile lui Man Ray, călători cu mașinile mărcilor Citroen și Renault spre barurile pariziene de unde se aude încontinuu „noua muzică”, jazz-ul, dansând alături de Josephine Baker sau Kiki de Montparnasse și răcorindu-ne cu cocktail-uri, putem admira casele și vilele în stilul Le Corbusier pe ritm de Gershwin sau Camile Saint-Sains, să ne înghesuim în librării (poate cea mai fermecătoare fiind cea a Sylviei Beach) pentru a citi primele ediții ale cărților lui Proust și Joyce, să vizionăm filmele lui Jean Cocteau și ale lui Jean-Pierre Renoira, să comentăm împreună cu ziarele vremii ascensiunea comunismului și a fascismului în Europa și, nu în ultimul rând, să rămânem în pas cu moda impusă de Coco Chanel.
Ca într-un adevărat creuzet, Parisul anilor `20 a impresionat prin multitudinea naționalităților și a stilurilor culturale care au prins avânt aici, cartea fiind un deliciu pentru orice pasionat de istorie dar și pentru oricine caută o lectură ușoară, dar plină de informații.
