Marcat de moartea mamei sale, și mai ales de faptul că în ultimele ei zile aceasta era ușoară ca o păpușă de hârtie, Ismail Kadare își amintește cu nostalgie, dar și cu umor, că de fapt, de-a lungul întregii sale vieți, el și-a văzut mama ca pe o păpușă. O ființă incredibil de discretă, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional, pe care el nu a reușit niciodată să o înțeleagă, să o asimileze total, cu care nu a avut niciodată o relație extrem de cordială, dar pe care, din motive greu de înțeles pentru el, o va purta în gând și-n suflet pentru totdeauna.
Păpușa este, așadar, un scurt roman autobiografic, în care lumina cade cu precădere pe imaginea și personalitatea mamei. Nota dominantă a scriiturii lui din această carte, nostalgia, îmbogățită surprinzător cu nuanțe de umor și de candoare, dau naștere unei lecturi emoționante, menite să trezească în sufletul cititorului un semn de întrebare și un îndemn la reconsiderarea relației sale cu mama, cât timp aceasta mai este în viață.