Pământul de sub tălpile ei este romanul unei iubiri închise pe o lamelă şi supusă ochiului voyeurist şi vinovat al cititorului indecent şi devorator de vieţi inventate sau reale.
Muzica din romanul lui Rushdie îmi dă impresia că e în genul incantanţiilor şamanice. Atrage, supune, primeşte obedienţă, transformă, cucereşte, repugnă, cere şi clădeşte divinul. Or, tot acest backround de music-hall nu face altceva decât să susţină povestea de dragoste a trei oameni pierduţi unul într- altul, despărţiţi, dar împreună, liberi în încătuşarea lor. Muzica VTO, vocea Vinei şi a lui Ormus sunt precum vocile sirenelor aducătoare de moarte, iar Rai este năpăstuitul Ulise, vajnicul erou pierdut în mrejele unei iubiri îndepărtate şi amăgitor de imposibilă.