Această carte m-a purtat printr-un carusel de emoții: dorință de răzbunare, teamă, suspiciune, speranță, resemnare. Un thriller psihologic cu adevărat unic, extrem de bine realizat și care creează dependență. În două zile am terminat-o de citit, și efectiv simțeam că nu o pot lăsa cartea din mâna, atât de mult mi-a plăcut! Așa că vă mărturisesc că, deși acest gen literar nu se afla chiar printre preferate, de când cu lectura acestui roman a ajuns în top 3! Cel mai mult mi-a plăcut multitudinea de detalii despre viața Aliciei Berenson, „pacienta tăcută”, dar și modul în care Theo Faber, psihoterapeutul ei, o analiza când îi vorbea în timpul ședințelor de psihoterapie de la clinica The Grove.
Romanul ne pune față în față cu urmările momentelor din copilărie, și apoi din trecutul apropiat, ale celor doi protagoniști care i-au marcat, pe viață, în cele mai cumplite moduri. Abuzurile, teama, inadaptabilitatea, răzbunarea, lipsa încrederii în propria persoană și încercarea eșuată de a se depăși, nevoia primară de a fi iubit, toate acestea fiind emoțiile și trăirile care le-au experimentat cei doi și care i-au determinat să acționeze în consecință, cu sau fără voia lor. În cazul Aliciei – fiind declarată, în copilărie, moartă pentru tată (care ar fi preferat să moară ea și nu mama ei) și mai apoi pentru soț (când acesta a recunoscut că nu vrea să moară, semn că a înșelat-o cu altă femeie). Și în cazul lui Theo – fiind abuzat fizic și psihic de tatăl lui până când a împlinit 18 ani (care îl bătea și îi repeta continuu că niciodată nu va fi bun de nimic) și apoi mințit și înșelat de soția lui, cea pe care o considera salvatoarea și iubirea vieții lui (care i-a demonstrat astfel că nu se ridică la nivelul niciunei așteptări).
Toate aceste traume prin care au trecut, chiar dacă au fost pe parcursul vieții mai mult sau mai puțin ajutați să treacă peste ele, au avut un impact devastator asupra personalităților și comportamentelor lor, ajungând într-un final să le fie decisive, condamnându-i pe viață – pe Alicia la momentul în care era puțin probabil să-și mai revină din comă și pe Theo la închisoare pentru o perioadă mai mult ca sigur foarte lungă.
Câteva citate reprezentative:
„Mi-am dat seama că singura mea speranță de a supraviețui era să mă retrag - atât fizic, cât și psihic. Trebuia să plec departe, foarte departe. De-abia atunci aș fi în siguranță. [...] Mă înșelam.” (pg. 29)
„Îmi place să știu încotro mă îndrept. De aceea fac întotdeauna atât de multe schițe, încercând să controlez rezultatul; nu-i de mirare că nimic nu prinde viață, pentru că nu reacționez cu adevărat la ceea ce se petrece în fața mea. Am nevoie să deschid ochii și să privesc - și să fiu conștientă de viață așa cum se desfășoară ea, nu doar cum aș vrea eu să fie.” (pg. 78)
„- Terapia nu înseamnă doar vorbire, a zis Indira. Înseamnă oferirea unui spațiu sigur - un mediu care <<conține>>. Cea mai mare parte a comunicării e fără cuvinte, după cum sunt sigură că știi.” (pg. 94)
