Rusia anilor care au urmat revoluţiei nu a fost prezentată niciodată mai bine decât în paginile lui Bulgakov. Starea de confuzie, amestecul social, expropierile, colectivizarea forţată şi declinul valorilor nu au mai fost privite de atunci niciodată la fel de relaxat prin ochii unui observator obiectiv. Omului nu i s-au mai dat niciodată şanse atât de frumoase. Nici urmă de teroare constantă şi lagăre de muncă, spioni sau crime. Apar de-a lungul poveştii câteva telefoane care lămuresc totul, unele personaje au ochii de un albastru prea deschis şi poartă monoclul într-un fel care te face să te foieşti pe scaun, dar asta e tot.

Poate şi din cauză că asta este şi atitudinea personajului principal. Profesorul Persikov, savant de renume mondial în studiul reptilelor, conştientizează schimbările care se produc doar prin fluctuaţia fondurilor necesare conservării colecţiilor de batracieni sau desfăşurării experimentelor sau prin scăderea calităţii studenţilor care îi sunt înmânaţi. Lumea reuşeşte să treacă pe lângă el fără să-l deranjeze prin situaţii de un comic absurd şi profesorul, adâncit în întunericul laboratorului sau, uită că face parte din societate.

Asta până în ziua când descoperă aproape accidental o rază care accelerează creşterea celulelor într-un ritm uimitor, descoperire epocală, un viitor premiu Nobel. Raza vieţii e în felul ei un tribut adus Hranei zeilor al lui H.G. Wells, de altfel şi ea o satiră socială dar una privită din sensul opus, cu entuziasmul specific socialismului timpuriu.

Folosirea razei, de către tânărul stat sovietic, pentru a  a opri molima care devastează populaţia de găini ruse se dovedeşte a fi dezastruoasă. Hazardul şi natura umană îşi dau reciproc mâna în înlocuirea oualelor de găină destinate multiplicării cu ouă de diverse reptile monstruoase iar rezultatul e o tragedie la scară naţională.

Dincolo de fantasticul clişeului savantului nebun atât de abil folosit, dincolo de conţinutul satiric şi de contextul social, dincolo de tuşele de geniu şi de ironiile fine, pe mine m-au fermecat detaliile vizuale. Şerpii anaconda plutesc deasupra solului filmaţi parcă din unghiuri multiple cu camere care se rotesc în jurul lor la 360 de grade, sunetul bălţii pe care nu mai cânta nici o pasăre e redat în dolby surround ca la cinema şi scenele de acţiune sunt toate uimitor de hollywoodiene. Toate astea într-o eră în care cinematografia abia descoperise sunetul şi monştrii erau făcuţi din cauciuc.