Obiecte grăitoare

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 13 Ianuarie, 2018
1982

În vara acestui an, Muzeul Colecțiilor de Artă din București a găzduit o nouă expoziție a artistului român contemporan, Ștefan Câlția, denumită „Obiecte grăitoare”. O expoziție cumva atipică, dat fiind faptul că lucrările de artă realizate în tehnici și tematici diferite – picturi, desene, colaje, cărți-obiect, în care temele predilecte au fost: familia, satul românesc (în speță satul Șona din Făgăraș) natura sau credința – au fost expuse alături de diferite obiecte adunate de artist sau familia sa, găsite sau salvate, cum a fost cazul „Chistului fără mâini”, ce se regăseau în casa sau atelierul artistului, fiindu-i astfel martori tăcuți și sursă de inspirație grăitoare.

 

Vizitatorul a putut face astfel cunoștință cu întregul univers al artistului și astfel l-a putut cunoaște mai bine, percepându-i și opera într-o altă lumină. Pentru că nicio alăturare dintre lucrările artistice și obiectele ce le-au însoțit nu a fost întâmplătoare, ci între ele a existat o simbioză pe care vizitatorii cu organ pentru artă și frumos cu siguranță le-au înțeles și s-au bucurat. La rândul său, albumul ce a fost realizat cu scopul de „a conserva” această expoziție, poate fi socotit o operă de artă în sine. Și aceasta deoarece realizatorii săi au reușit să conserve în paginile sale inclusiv atmosfera creată de-a lungul expoziției de către dialogul dintre obiecte și picturi. În plus, albumul redă în scris și o serie de lămuriri aduse de artistul însuși cu privire la o parte dintre obiectele expuse. Veți afla astfel o seamă de povești, care mai de care mai pitorești, ce vă vor cuceri cu siguranță și vă vor face să-l iubiți și mai mult pe Ștefan Câlția. 

Obiecte grăitoare
Obiecte grăitoare
Ştefan Câlţia, Svetlana Cârstean, Alexandra Manole, Liliana Chiriac
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram