TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
O undiță pentru bunicul meu

Dacă nu mă înșel, acesta e primul volum tradus în limba română din opera scriitorului chinez, dizident, refugiat în anii ‘80 în Franța. În 2000 a primit premiul Nobel pentru Literatură, ceea ce te duce cu gândul că ești în fața unui mare scriitor contemporan. Lucru posibil, însă aș spune că volumul acesta de proză scurtă nu dă foarte mari indicii despre scrisul scriitorului chinez.

Avem 6 povestiri, cam toate centrate pe jocul memoriei, pe reverii și pe atmosfera creată de amintiri. Personajele sale sunt, majoritatea, șterse și neimportante. Important e jocul memoriei, cel care recreează lumi dispărute: casa copilăriei, tinerețea unui cuplu, amintirea unui templu sau ștergerea clipei în care un accident ucide un părinte. Totul e evaziv, undeva la nivel de sugestie. Istoria, dictatura comunistă, viața grea sunt doar niște vagi umbre din trecut.

Un tânăr scapă ca prin minune de o moarte cumplită, prin înecare, însă observă reîntors în hotel că nimeni nu îi duce lipsa. Un tată e accidentat sau se sinucide, lovit fiind de un troleibuz. Copilul pe care îl ducea cu el scapă, tatăl e ucis și imaginea și identitatea sa sunt șterse din memoria martorilor până la căderea serii. Doi cunoscuți se reîntâlnesc după ani într-un parc pentru a depăna amintiri. Există o tensiune în text, martoră poate a unei povești de dragoste, însă prezentul pare să deranjeze mai degrabă imaginile din trecut.

Un tânăr călătorește în orașul natal pentru a duce o undiță bunicului său. Însă orașul actual a șters adresele și numele străzilor. Dezvoltarea industrială a ras de pe fața pământului imaginile din copilărie și, treptat, cititorul nu știe dacă personajul său călătorește fizic sau doar prin propriile amintiri.

Jocul acesta de a șterge sau reînvia trecutul, fără a deranja pe nimeni, aproape timid și pe ascuns, e un joc în care prozele acestea reînvie câteva scene din China actuală. Însă detaliile sunt puține, sugestiile foarte vagi, astfel că geografia volumului ar putea fi plasată oriunde în Asia pentru un cititor european. Gao Xingjian e obsedat de imaginile sale din trecut, de amintirile care se șterg sau se deformează. Așa se face că poveștile sunt mai degrabă pretexte narative, iar cititorul doar un martor pasiv al acestui joc temporal cu vagi tușe suprarealiste.

Comentarii

ARTICOLE SIMILARE

Băiatul sălbatic Băiatul sălbatic Băiatul sălbatic Paolo Cognetti
Scriitorul italian Paolo Cognetti, câștigător deja al premiul Strega, revine pe...
Cântec lin Cântec lin Cântec lin Leïla Slimani
Romanul Leïlei Slimani începe brusc și violent cu o crimă...
Și, deodată, cineva bate la ușă Și, deodată, cineva bate la ușă Și, deodată, cineva bate la ușă Etgar Keret
Citindu-i volumul de memorii și eseuri apărut deja la Humanitas (Șapte ani buni), eram...
Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține Acum nici tăcerea nu-ți mai aparține Aslı Erdoğan
Pe data de 17 august 2016, Aslı Erdoğan, alături de alți membri ai...
Mitologia nordică Mitologia nordică Mitologia nordică Neil Gaiman
Neil Gaiman este unul dintre scriitorii mei preferați când vine vorba de fantasy...